Cât timp Îl ai pe Dumnezeu aproape de tine, vei fi întotdeauna mai MARE decât problemele tale, mai BUN decât trecutul tău și mai PUTERNIC decât frica ta.
Pace !
Eu sunt Șaitiș Alessia, eu și familia mea suntem misionari în Madagascar de 7 ani. Fratele Uțu Tomuța mi-a făcut onoarea să imi ceară să scriu acest articol pe tema: ”Cum a fost criza pentru mine, copil de misionar în Madagascar”.
În Madagascar, criza a început in luna martie, după ce au intrat în stare de urgență Franța si alte țări europene și africane. A fost momentul în care au apărut primele 3 cazuri și granița a fost închisă. Școala noastră a început să ne dea indicații cu privire la sănătate, la igienă, și multe alte măsuri au fost luate. Atunci am realizat cu adevărat ce e Covid-ul. Înainte nu am știut ce este cu adevărat. Pentru măsuri de securitate toate școlile s-au închis, iar noi am continuat online. Am fost biencuvântați că am fost la o școală franceză, deoarece francezii au un sistem de învățământ la distanță foarte dezvoltat. Și, așa a început o aventură pe care nu am să o uit niciodată. Au fost luni în care nu am ieșit din casă, deși familia noastră a fost implicată în diferite proiecte în Antsirabe și împrejurimi în acest timp.
Copiii malgași nu au mai mers la școală și sunt prea săraci ca să poată învăța online. Mama și cu tata au adus câțiva copii din proiecte la noi acasă. Împreună cu mami, Denisa și Tabita, am făcut câteva ore cu ei ca să își poată lua examenele fiindcă au avut examene la final de iunie. Eu am fost „profesoară de franceză” pentru că copii malgași vorbesc la școală în malgașă dar scriu în franceză, așa că uneori nu înțeleg ce scriu. Eu nu am mai lucrat cu copii până acum, deci nu știu să descriu surpriza pe care am avut-o când am văzut ce exerciții aveau copilașii de 5, 6 ani. Unul dintre copii, Fitahiana, are 6 ani. Nu mai mersese de 3 luni la școală, iar profesoara lui îi trimisese exerciții pe tabliță (o tăbliță de 30 cm x 15 cm din plastic sau lemn, pe care se scrie cu cretă). A fost o binecuvântare și o experiență foarte plăcută să lucrez cu acești copii.
După aceea, am avut o întâlnire cu profesorii la școala noastră. A trebuit să merg și eu pentru că am fost președinta clasei anul trecut. Atunci a fost prima oară când am purtat mască: după o jumătate de oră am simțit că amețesc. Mă bucur că întâlnirea n-a durat foarte mult. Apoi, am intrat în vacanță.
În 20 august, Biserica Speranța Cluj, biserica noastră, a organizat un VBS (Vacation Bible School). L-am urmărit împreună cu toată familia și ne-am gândit că am putea și noi să facem un VBS aici, în Madagascar. L-am numit „Iosif de la sclav la prinț al Egiptului”. A fost un VBS mai riscant pentru că eram încă în stare de urgență. Am făcut un VBS de două săptămâni, cate trei zile săptămânal cu treizeci de copii. În timpul VBS-ului, eu cu Denisa, Tabita și cu Ruth am luat păduchi de la copiii cu care am lucrat la lecția biblică, la crafturi - lucru manual și la celelalte jocuri (nu că ar fi prima oară).
Pe timpul vacanței de vară, eu cu Ruth am mai făcut un curs de ingineri de sunet cu Andry, unul dintre inginerii de la Studio Radio Filadelfia. Împreună cu tata facem câte o emisiune în fiecare săptămână și o transmitem prin Radio Vocea Evangheliei Suceava și prin Radio Levi online.
De asemenea împreuna cu sora mea (Ruth) și fratele meu (Filip) facem mici emisiuni despre diverse țări și misionari.
Acum două săptămâni, am început din nou școala online, deoarece școala din Antananarivo nu ne-a dat un răspuns favorabil. Cu ajutorul Domului, ne mutăm în Antananarivo la început de octombrie (notă tata: sperăm ca până în decembrie să ne mutăm în capitală) O nouă aventură ne așteaptă!
Leave a Reply