Călătorie în România a familiei Șaitiș

Călătorie în România a familiei Șaitiș

Călătorie în România a familiei Șaitiș

Pentru lunile iulie și august suntem în România împreună cu întreaga familie. Am lăsat lucrările sau diferitele proiecte în funcțiune, unele dintre ele fiind parteneriate care sunt conduse de oameni cu care colaborăm.

În aceste luni avem ca obiective mai multe lucruri:

Colaj cu calatorie Franta

  • vizite medicale pentru verificarea sănătății noastre și a copiilor noștri, în special pentru anumite probleme pe care nu le-am putut rezolva în Madagascar din pricina necesității unor investigații mai amănunțite;
  • vizite în biserici - atât pentru mulțumire către frați și surori și către familii care ne-au susținut în lucrare pe noi sau au contribuit la susținerea diferitelor proiecte spirituale, educaționale, medicale sau sociale;
  • timp cu familia lărgită -  în care să ne reîncărcăm bateriile emoționale, să ne odihnim și să ne bucurăm de cei dragi și de evenimentele lor (exemplu: nuntă în familie), să le oferim asigurarea că suntem bine.
  • tabără de misiune - în parteneriat cu organizația misionară Wycliffe și APME, parcurgând cursul de misiune și mobilizare Kairos și încurajând alți tineri să meargă pe câmpul misionar.
  • strângere de fonduri - în timp ce vizităm bisericile și le oferim un raport de pe câmpul de misiune, cerem tuturor celor care au pe inimă și Dumnezeu le vorbește, să intre în această mare binecuvântare a Secerișului, care aduce ca răsplată nu doar viața veșnică, ci și răsplata unei munci făcute prin „intermediari” în diferite țări unde sunt misionari români.

Comentarii

Leave a Reply

Close