Dragul meu prieten,
Există evenimente în istoria lumii care sunt foarte strâns legate de anumite lucruri din istoria personală, așa este? Eu îmi amintesc foarte bine unde eram și ce făceam în momentul în care Turnurile Gemene de la World Trade Center din New York au fost lovite în 11 Septembrie 2001 de către cele două avioane teroriste. Eram la Școala Teologică Penticostală din București și tocmai dădeam examenele de admitere în această școală. Îmi amintesc, de asemenea, foarte clar, unde eram când a fost înmormântarea mamei mele în anul 2020, deoarece a fost un eveniment foarte puternic emoțional pentru mine. Eram blocat în Madagascar, împreună cu familia, datorită Pandemiei. Eram în cadrul unei Convenții Naționale a Bisericii Assemblée de Dieu, cu telefonul în mână, urmărind slujba de înmormântare în direct prin internet și plângând în curtea uriașei clădiri, unde toți păstorii se bucurau și cântau lui Dumnezeu.
În același fel, luna septembrie a anului 2013 rămâne una semnificativă în istoria noastră de familie. De ce?
Pentru că ne-am suit „pe aripile vântului” (care însemnă două avioane) și am pornit spre sudul lumii, așezându-ne în Oceanul Indian, în sud estul continentului African. Cu mult tremur, deoarece eram o familie de români cu 3 copii mici, care mergeau ca misionari, într-un loc departe de casă, necunoscut și neprietenos - la acel moment. Consemnam în Scrisoarea de informare din Octombrie 2013: „Călătoria spre Madagascar a fost lungă, dar Domnul ne-a păzit de-a lungul drumului. Cu 13 bagaje și un cărucior, am reușit să trecem cu bine prin toate filtrele și vamele. Oamenii se uitau ciudat la noi, mai ales cei de pe aeroportul din Târgu-Mureș, de unde am plecat. Păream o familie așa de mare și „nebună” - pentru că le-am spus că mergem ca misionari în Madagascar.”
Am plecat cu un scop în Madagascar. L-am și scris în prima scrisoare, trimisă în Septembrie 2013, spre casă: „Ne-am propus să iubim poporul malgaș - și cred că pe măsură ce le vom cunoaște limba și cultura îi vom îndrăgi mai mult. Vrem să purtăm lumina lui Hristos oriunde vom vedea că este întuneric. Îți mulțumim, Doamne, pentru această onoare pe care ne-o oferi nouă și bisericilor românești în această vreme!”
Apoi au venit provocările! Era normal. Orice istorie este frumoasă tocmai prin prisma obstacolelor pe care personajele le întâmpină, luptelor care le stau înainte și perseverenței în a le învinge.
Așa și cu noi!
Prima casă închiriată în Madagascar era plină de purici. Atunci am spus că este anormal. Astăzi sunt convins că este perfect normal. Era o casă care a fost nelocuită timp de două luni. Era o casă în care a locuit un câine cu proprietarii, misionari care nu s-au acomodat în climatul și atmosfera din Madagascar și s-au întors acasă, în țara lor, după 8 luni de testare a câmpului misionar.
Ne-am gripat toată familia. Am început să luăm antibiotice părinți și copii.
Despre partea aceasta nu știu ce să spun! Nu știu dacă a fost doar o gripă sau a fost mai mult. Când a venit în Madagascar prietena noastră, Ada Vultur, după vreo două săptămâni de stat în Insulă a și făcut malarie. Și încă una foarte serioasă. Noi am fost bolnavi multă vreme în Marea Insulă. Asta și din cauză că nu am luat medicamente contra malariei, contra febrei galbene și contra altor boli tropicale. Ne gândeam că nu vrem să fim dependenți de aceste medicamente dacă vrem să stăm pe termen lung. Așa că am plătit un preț scump al acomodării pe termen lung. Cred că ne-a luat 4 ani să ne acomodăm la clima tropicală din Antsirabe, apoi aproape un an să ne acomodăm la clima tropicală, puțin mai caldă, din Antananarivo, atunci când am decis să ne relocăm în capitala Madagascarului.
Aici, trebuie să fac o paranteză. Și să aduc mulțumiri unei familii dragi, care ne-a asistat în proces. Doamna Viorica Crișan, soția pastorului Sorin Crișan, ne-a pregătit medicamente și ne-a asistat cu medicamente în primii ani ai lucrării în Madagascar. Le vom fi recunoscători toată viața familiei Crișan pentru dragostea, susținerea și încurajarea lor la mutarea noastră în sudul Africii. Nu ne-au ajutat doar pe noi, ci pe toți vecinii noștri și pe toți cei care ne înconjurau și aveau nevoie de ajutor medical. Iar ajutor medical nu a constat doar în medicamente, ci în multă dragoste, încurajare și asistență, inclusiv asistență financiară.
Vedeam luna din pat prin tavanul rău construit. Seară de seară, prin crăpăturile din tavan puteam să vedem luna care se ridica deasupra caselor, veghindu-le. O perioadă a fost „romantic”, însă când a venit sezonul rece, iarna tropicală, iar temperaturile au scăzut la 4-5 grade Celsius, dublate de umiditatea de circa 90%, a fost dificil. Pe unde erau crăpături, intra frigul. Am dormit luni întregi peste pijamale cu hanorac călduros, așa de frig îmi era.
O familie de prieteni, primii noștri prieteni în Madagascar, a fost atacată de un grup de bandiți. Parcă și acum o văd pe doamna Fanja răvășită, speriată, agitându-se în mijlocul curții sale, un loc închiriat, cu toate paturile și puțina mobilă pe care o avea în mijlocul curții. Iar în dreapta, în zidul curții, înalt de doi metri și acoperit sus cu un strat de sticle sparte ca și protecție la hoți, o spărtură uriașă, prin care puteau să intre sau să iasă oameni. Wow! Pentru mine a fost un șoc emoțional puternic. Credeam că suntem în siguranță, când să aflu că un grup de 8-9 persoane i-au atacat noaptea, au intrat din curtea vecinului, făcând această uriașă gaură în zidul curții și au vrut să intre în casă peste familie. Voiau să îi jefuiască, însă ar fi trebuit să îi lege pe toți - doi părinți și 4 copii. Sau să îi omoare! Asta a fost prea de tot pentru mine. Fanja mi-a spus printre lacrimi: „Am rupt părți din ușa casei și ne-au amenințat că dacă strigăm sau chemăm poliția ne vor omorî. Trebuie să părăsim casa și să plecăm de aici. Ne-au spus că oriunde vom merge, ne vor găsi.” Ce mai poți să spui când auzi astfel de cuvinte?
Acest lucru ne-a făcut să ne abandonăm total în mâna Domnului. Oricum, nu aveam altă soluție. Asta am făcut de la decizia de a merge ca misionari, luată cu un an în urmă, în 2012. Ne-am predat în totalitate unei UMBLĂRI PRIN CREDINȚĂ cu Domnul. Într-adevăr, nu aveam altă soluție. Gândiți-vă logic! Îți lași casa, îți părăsești familia mare și ai nevoie de bani pentru toate: promovarea lucrării pe care vrei să o faci în Madagascar în bisericile din România, bani pentru bilete de avion spre Africa (câmpul nostru de misiune), bani pentru a cumpăra lucrurile de care ai nevoie acolo, bani pentru orice lucru. La început, aici se testează cel mai tare chemarea: reușești să îți strângi suportul financiar pentru tine și familie pentru a te muta într-un câmp de misiune?
Apoi, chemarea este testată pe câmpul de misiune în multe alte feluri: Reziști la lupta spirituală de acolo? Ești dispus să continui în ciuda obstacolelor? Ești gata să înfrunți necunoscutul și să accepți oameni așa de diferiți față de tine în viața ta, să le slujești, să îi iubești când ei nu mai sunt drăguți cu tine, ci pot deveni chiar agresivi (provocările și șocul cultural)? Vă povestesc altă dată despre acest lucru.
Însă chiar UMBLAREA PRIN CREDINȚĂ este un DAR de la Dumnezeu. Nu ești obișnuit cu asta. Dacă Dumnezeu nu ar fi cu tine, nu ai rezista. Însă El îți oferă har după har, îți arată dragoste, ocrotire, milă, îți aduce lângă tine oameni care să aibă grijă de tine, să îți arate dragoste, chiar milă, să te ridice. Iar când ești gata să renunți, mai ieși la suprafața apei, iei o gură de aer și îți spui: „E bine cu Domnul!” „Domnul este Bun!” „Sunt recunoscător pentru purtarea Lui de grijă!”
Bun! Intenția mea era doar să te stârnesc puțin, ca să îți ofer ceva și mai bun. Să îți împărtășesc puțin din ce ne-am propus în anul 2024 cu Ioana, soția mea. Aș putea să îi dau o denumire acestui tip de muncă. Să îi spun, de exemplu, Proiectul CUFĂRUL CU COMORI DIN INSULA ROȘIE. Ei, bine. Nu știu dacă ar rămâne așa titlul proiectului, dar îi dau totuși acest titlu. Ce vom face în cadrul acestui proiect?
Voi scoate la suprafață Scrisorile de informare sau Jurnalele misionare pe care le-am scris de-a lungul a 10 ani de lucrare misionară. Am scris multe lucruri. Însă multe s-au pierdut fie prin calculatoare stricate, fie pe discuri care nu mai funcționează. Nu contează! Vom căuta ce putem găsi, apoi le vom așeza în mai multe cărți mai mici. Și le împărtășesc cu tine. Pentru că te iubesc. Te apreciez. Și faci parte din misiunea pe care o facem.
Nu există misionari singuratici. Așa credem noi. Misiunea este făcută de întreaga Biserică, cu toată inima, pentru lumea pierdută, fără mesajul Evangheliei. Soli Deo Gloria! A lui Dumnezeu să fie toată gloria!
Te invit să vii alături de mine și să privești în aceste jurnale, să te bucuri de ele. Te invit într-o aventură misionară alături de noi, familia Șaitiș. Nu vrem să ne glorificăm pe noi cu asta, ci vrem să îți arătăm pe DUMNEZEUL MISIONAR, MINUNAT și ATOTPUTERNIC, care ne-a condus până acum în lucrarea misionară. 10 ani înseamnă ceva, așa este?
Vrem să te însoțim IMAGINAR, deocamdată, în călătoria noastră în Madagascar: începuturi, așezare pe câmpul de misiune, obstacole, biruințe, dureri, plânsul nostru, dar și harul neimaginat de mare pe care Dumnezeu ni l-a oferit de-a lungul procesului. Suntem încă în proces!
Te invit să descarci Scrisorile de informare din 2013, așezate în formă PDF, și să te bucuri de ele. Sunt ca o mică carte, una foarte mică, în care îți permitem să intri în viața noastră, așa cum am trăit-o noi la momentul respectiv. Ce vrem să vezi acolo? UNU. O chemare minunată pe care Dumnezeu ne-a făcut-o. Aceea de a ne lăsa asa și a ne așeza într-un câmp de misiune. DOI. O familie frământată de lucrarea misionară. Cu provocări, obstacole, dureri, strigăte de ajutor. TREI. UN DUMNEZEU MINUNAT, care se implică în Seceriș. Pentru că este a lui. PATRU. O BISERICĂ GLORIOASĂ, CURAJOASĂ, COMPASIONATĂ, care este alături de familia misionară. Dacă ceva au făcut acești misionari pe câmpul de misiune, este datorită faptului că nu au fost singuri. Familii, bărbați, femei și chiar copii din diferite biserici locale, au participat. S-au implicat. S-au rugat. Au încurajat. I-au iubit pe familia misionară.
Apoi vom lua toate celelalte SCRISORI MISIONARE: anul 2014, anul 2015, anul 2016, anul 2017..., anul 2023. UN LUCRU TE ASIGUR: VEI AVEA DESTUL DE MULT DE CITIT! DAR CRED CĂ ÎȚI VA PLĂCEA. Mie, chiar dacă cunosc toate aceste istorii, mi-a plăcut. Deoarece nu este despre noi, ci despre DUMNEZEU ACȚIONÂND ÎN NOI, PRIN NOI și pentru SLAVA LUI.
Așadar, să intrăm în povestea CUFĂRUL CU COMORI DIN INSULA ROȘIE.
ÎN FORMAT REVISTĂ ONLINE: https://online.fliphtml5.com/seeod/xosn/#p=1.
SAU: https://online.visual-paradigm.com/share/book/jurnale-misionare-2013-familia-aiti--1ly5tuwu35.
ÎN FORMAT PDF: https://misiunemadagascar.ro/wp-content/uploads/2023/12/Jurnale-misionare-2013-Familia-Saitis.pdf.
Iar dacă vrei să te implici în lucrarea misionară sau în Proiectul CUFĂRUL CU COMORI DIN INSULA ROȘIE, îți ofer și această posibilitate. Este o mare binecuvântare pentru noi. Doar menționează: Șaitiș Madagascar. Sau Șaitiș Jurnal. Sau Șaitiș Proiecte.
IMPLICARE PRIN:
- APME: https://www.apme.ro/doneaza/
- ȘAITIȘ - PayPal, BT Pay sau alte metode: https://misiunemadagascar.ro/prin-sustinere-financiara/
- MISIUNEA GENESIS (USA): https://www.misiuneagenesis.org/give/
- ZELLE - PRIN MISIUNEA GENESIS (USA): Zelle to philatreasury@gmail.com - MENȚIUNE: SAITIS MADAGASCAR
- DISCOVER YOUR MISSION: https://www.facebook.com/DiscoverYourMission/ -
- Zelle to philatreasury@gmail.com
Leave a Reply