De-a lungul ultimilor o sută de ani, conceptul de misiune și misiunea însăși a trecut printr-o mulțime de schimbări, datorită felului în care a fost văzută de Biserica lui Hristos. Uneori a fost marginalizată, și a fost ...

De-a lungul ultimilor o sută de ani, conceptul de misiune și misiunea însăși a trecut printr-o mulțime de schimbări, datorită felului în care a fost văzută de Biserica lui Hristos. Uneori a fost marginalizată, și a fost ...
FOAIE DE INFORMARE DIN MADAGASCAR - FAMILIA ȘAITIȘ - MAI-IUNIE-IULIE-AUGUST 2019 Când eram în armată (Marcel), număram spre finalul ei câte zile ne-au mai rămas până la „liberare”, cum îi spuneam noi terminării ...
Dragii noștri frați și surori în Hristos, prieteni și parteneri, În timp ce meditam la titlul acestei scrisori și încercam să găsesc subiectul comun care străbate toată scrisoarea, am ajuns la concluzia c ...
Este tare interesant să fii între oamenii de pe coasta Oceanului Indian. Este o lecție de viață deosebită pe care ne-o dă Dumnezeu nouă, ca europeni cu așteptări, ajunși aici, la marginea pământului. La început, acum ...
Dumnezeu face lucruri frumoase în jungla din Manakara. El atinge satele izolate cu Evanghelia. În Manakara, Biserica Assemblee de Dieu a format o echipă de evangheliști care au atins 37 de sate, unde s-au plantat mici bi ...
„Eu v-am trimis să seceraţi acolo unde nu voi v-aţi ostenit, alţii s-au ostenit; şi voi aţi intrat în osteneala lor.” (Ioan 4:38) Jungla din Manakara este pentru noi un miracol al lui Dumnezeu. Acolo lucrează pastoru ...
Satul Andotsy se găsește cam la o zi de mers pe jos din localitatea Mananjary, în sud-estul Madagascarului, în regiunea Manakara. Pescari lucrând la plase Este un sat de pescari în care am făcut acum două zile evan ...
Unul dintre piloții Helimission cu care mergem noi mai des în junglă este Andi Schilling. Provenind din Elveția, a lăsat frumoasa lui țară și de 4 ani locuiește în Madagascar ca și pilot misionar împreună cu soția lui, E ...
În luna martie am zburat împreună cu echipa din Franța - Ionuț Lung și Mihai Popescu, în satele din zona de junglă. În satul Anara, povestind cu Rabe, unul dintre evangheliștii care se ocupă de biserică acolo, mi-a ar ...
În călătoriile pe care le facem pentru evanghelizări în satele din întinsa junglă a regiunii Manakara, alimentăm din când în când în inima pădurii tropicale, la Heinz. Heinz are o poveste de viață interesantă. La bază ...
Fii la curent cu ceea ce se întâmplă în misiune