Chemarea noastra la mi_si_une – partea 1

Noi suntem familia Ș. Marcel și Ramona-Ioana, membri în Biserica Penticostală Speranța din Cluj-Napoca. Comorile noastre sunt Alessia, Ruth și Filip, 3 copii care ne binecuvântează viața și ne ajută să pătrudem tainele învățăturii de părinte. În timp ce experimentăm această creștere ,,împreună”, ne pregătim cu ajutorul Domnului să ne mutăm în Madagascar pentru o perioadă foarte îndelungată – ne-am propus, dacă Domnul ne ține cu sănătate și în viață, să stăm cel puțin zece ani și să punem viața noastră la dispoziția lui Dumnezeu pentru poporul malgaș.

Am dori să vă povestim despre chemarea pe care ne-a făcut-o Tatăl ceresc pentru mi_siune și felul în care El ne-a călăuzit pașii spre această țară frumoasă, dar cu foarte multe nevoi – în special nevoia de mântuire – Madagascarul.

Pentru Ioana lucrurile ,,au părut” a fi mai simple, deși nu au fost. Dragostea pentru mi_siune a existat în inima ei încă din adolescență. Se ruga și dorea ca într-o zi Domnul să îi ofere posibilitatea să mi_sioneze pe termen lung într-o țară care are nevoie de lumina Evangheliei, să ajute oamenii și copiii în nevoi, să îl reprezinte pe Hristos înaintea lor. L-a slujit pe Domnul încă din adolescență, implicându-se în biserica ei – Speranța, Cluj-Napoca, ocupându-se de grupe de copii în cadrul școlii duminicale și lucrând cu tinerii, organizând tabere de părtășie unde Evanghelia era vestită pe înțelegerea lor. A mai slujit și în cadrul unei grupe unor fete cu handicap locomotor și la un orfelinat. A fost o lideră destoinică și apreciată de către conducerea bisericii, iubită de cei cărora le slujea. După terminarea liceului s-a căsătorit cu mine – Marcel, și a început cursurile Facultatății de Studii Economice și Gestiunea Afacerilor din oraș, începând să lucreze în această perioadă și pentru Studio Speranta și pentru Misiunea Speranța împreună cu mine.

Și eu, Marcel am iubit lucrarea lui Dumnezeu, dar inima mea nu a fost ,,setată” niciodată pe unda mi_siunii. Când m-am întors la Domnul și am avut parte de nașterea de sus, am spus : ,,Doamne, doresc să te slujesc în toate modurile în care Ție îți va plăcea, dar nu aș dori ca vreodată să mă trimiți ca mi_sionar undeva !” Îmi era frică – de necunoscut, de ,,departe”, de separare de familie, de moarte – citisem în adolescență despre mi_sionarii uciși de sulițele tribului Auca în America de Sud și asta era direcția mi_siunii în mintea mea.

Apoi am ajuns după câțiva ani să absolv Institutul Teologic Penticostal. Aici nu prea am avut parte de profesori și cursuri specifice de mi_siune, de interacțiuni cu mi_sionari adevărați, pentru că nu existau încă mi_sionari români plecați pe câmpul de mi_siune, iar conceptul de mi_siune propovăduit de biserici însemna ,,să mergi dimineață la o biserică de sat și să te întorci în aceeași după-amiază acasă.”

Astfel că deși slujeam pe Domnul în biserică pe mai multe planuri: tineret, organizare tabere, instruiri lideri, studiul biblic, școală biblică – echipare, organizator evanghelizări cu Mi_siunea Speranța, inima mea nu a bătut pentru mi_siune externă, pentru că nici nu știam ce este de fapt.

Ne-am căsătorit și i-am spus Ioanei să nu se mai gândească la mi_siune externă, că eu nu am de gând să plec undeva ca mi_sionar. - va urma