Clinica Tomboarivo

În orașul Antsirabe, unele dintre cele mai sărace cartiere sunt Tomboarivo și Ambohimena-Sud. În această parte a orașului cunoaștem mulți dintre oamenii cu care lucrăm pe diferite proiecte – sociale, spirituale, educaționale sau medicale. Unii dintre ei sunt extrem de săraci, așa că în cazuri de boală apelează la clinicile care le iau cei mai puțini bani pe tratament sau care au cât de cât susținere din exterior și le pot oferi cât de cât un serviciu gratuit.

Doctorul Theos este coordonatorul micii clinici numită „Viață nouă”. De obicei, femeile din aceste cartiere merg la cabinetul lui să nască copiii, în cazul în care nu nasc acasă. A colaborat în trecut un ONG uri din Franța, dar lucrurile au mers doar o perioadă. După perioada de criză din Madagascar, țara a închis relațiile medicale cu alte țări, rămânând deschise în special cu China pentru medicamente, pentru că sunt mai ieftine.

Cabinetul are un doctor, o asistentă și 2 moașe care asistă la nașterea femeilor din cartierele mai sus amintite. Este destul de precar dotat, iar pozele vor vorbi de la sine.

Am început acest parteneriat din dorința de a ajuta oamenii săraci din cartier să beneficieze de ajutor medical gratuit, cerând liste de la Primărie legată de aceste familii.

Ajutorul nostru cuprinde câteva lucruri propuse:

  • Schimbarea paturilor din salonul de nașteri cu paturi noi;
  • Zugrăvirea cabinetului medical și îmbunătățirea unor facilități: apă, chiuvetă, toaletă pentru pacienți;
  • Cumpărarea unei mese de nașteri speciale și înlocuirea celei vechi de lemn;
  • Cumpărarea unui dulap pentru medicamente și instrumentar;
  • Îmbunătățirea instrumentarului medical;
  • Medicamente și alte lucruri necesare actului medical pe care să le oferim periodic cabinetului;

Un ajutor periodic pentru personalul medical, astfel încât să compenseze puțin ajutorul gratuit pe care îl oferă oamenilor săraci din cartierul lor și împrejurimi.

Close