Daruri pentru un fiu răzvrătit

Daruri pentru un fiu răzvrătit

Daruri pentru un fiu răzvrătit

Moise era sus pe munte cu Dumnezeu la sfat (Exodul 22-32).

În splendoarea și înfricoșătoarea Lui prezență, Moise asculta cu reverență poruncile privitoare la organizarea poporului, la legilor morale și la cele civile care trebuiau să transforme niște oameni dezordonați într-un popor sfânt și puternic. Toate aceste lucruri au fost apoi scrise de însuși Dumnezeu pe niște table, pe ambele părți, ca să rămână bine întipărite în memoria colectivă (Exod 32:15-16).

Printre favoriții lui Dumnezeu se număra o persoană aparte: Aaron. Dumnezeu s-a gândit cu mult drag la acest om, oferindu-i în avans cea mai invidiată slujbă din viața spirituală a poporului, aceea de Mare Preot (Exodul 29). Mai mult, cele mai frumoase haine: cămăși, mantii, pieptare – cusute cu fir de aur, împletite cu pietre scumpe, încununată cu clopoței, ca toată lumea să îi audă apropierea și să îi dea respectul cuvenit, erau pentru Aaron și familia lui (Exodul 28). Cea mai bună mâncare din unele dintre jerfele pe care poporul le aducea lui Dumnezeu i se cuvenea lui Aaron, soției și copiilor lor, dar și apropiațior din slujba preoției (Exodul 29).

Nimeni nu ar fi putut contesta ca Aaron este favoritul lui Dumnezeu! Pana si Moise l-ar fi putut invidia.

În timp ce Dumnezeu se gândea cu atâta gingășie și drag la omul lui scump ce va îndeplini slujba de mijlocitor al poporului înaintea Lui, oare Aaron se gândea la Dumnezeu?

Dezamăgire totală! Jos, în vale, la poalele muntelui încă acoperit de slava lui Dumnezeu, Aaron s-a apucat să își construiască propriul lui dumnezeu, unul făcut din aur. Adunând aur de la israeliți, Aaron a turnat și a dăltuit un vițel din aur, chemând poporul să i se închine sub forma rugăciunii idolatre: „Israele, iată dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului!”

Atât de mare a fost mizeria spirituală și idolatria în care Aaron l-a condus pe popor, că Moise rămâne surprins, exclamând: „Aaron, ce ți-a făcut poporul acesta, de ai adus asupra lui un păcat atât de mare - Exodul 32:21 (parafrazat: Ce ți-a greșit poporul acesta, de l-ai băgat într-un blestem atât de amar)?”
....................................................
M-a frapat mult această imagine dublă din Scripturi în cartea Exodului: în timp ce Dumnezeu pregătește cele mai alese binecuvântări pentru Aaron, acesta produce cea mai mare rebeliune împotriva Celui care îi pregătește cadourile vieții, fără să bănuiască defel planul ceresc magnific pentru viața lui.

Oare nu suntem și noi așa deseori? Avem impresia că Dumnezeu ne-a uitat și începem să adorăm idolii moderni ai acestui veac. Ne închinăm materialismului, plăcerii, banilor sau altor dumnezei întunecați, întorcând spatele Celui care este sursa Vieții și împlinirii, în timp ce El planifică cu minuțiozitate frumusețea vieții ce ne stă înainte și în care tocmai ar trebui să intrăm. Nu trebuie decât puțină răbdare. Promisiunile Lui sunt deja împachetate și gata de a fi expediate în cutia poștală a vieții noastre!

Ești favoritul lui Dumnezeu! Răspunde-i cu iubire și adorare, nu cu răzvrătire, ca Aaron.

Comentarii

Leave a Reply

Close