Satul Andotsy se găsește cam la o zi de mers pe jos din localitatea Mananjary, în sud-estul Madagascarului, în regiunea Manakara.
Este un sat de pescari în care am făcut acum două zile evanghelizare. Întreg satul s-a adunat în jurul nostru și a ascultat cântările micii biserici care s-a plantat aici, dar și predicile echipei românești din Anglia: pastorul Dorel Grec și Cristian Niță.
Oamenii sunt atinși de influențe catolice, pentru că am văzut la câțiva copii cruciulițe la gât, dar fondul pe care îl păstrează este încă puternic animist, vracii din sat fiind o dovadă a acestui fapt. Nu am avut timp să vizităm decât o parte a satului, așa că nu le-am putut arăta prietenilor români pietrele sacre ale acestor oameni, unde aduc jertfe anuale.
După timpul de evanghelizare, ne-am îndreptat înspre mica biserică din lemn, scoarță de copac și frunze de bananier și am avut un timp de rugăciune specială pentru oamenii bolnavi sau cu nevoi speciale.
Unul dintre lucrurile care m-a întristat a fost să văd un copil de vreo 12 ani cu spatele îndoit și cu o urâtă cicatrice pe coloana strâmbă. Am înțeles că a căzut de undeva, probabil dintr-un copac, iar lovitura i-a deformat coloana, rămânând cocoșat. Ne-am rugat pentru el și sperăm că Dumnezeu va face în viața lui o minune în perioada următoare.
Vedem ce nevoie avem de darurile spirituale și de încrederea că Dumnezeu vindecă, o încredere care să treacă de la nivelul mental la cel practic, o credință în acțiune care schimbă lucrurile.
Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru acest har măreț de a putea duce Evanghelia în locuri dificile, ascunse, izolate și nebăgate în seamă de oameni. Acolo sunt suflete valoroase a căror schimbare poate aduce binecuvântare pentru sate și comunitatea restrânsă în care locuiesc. Doamne ajută, Doamne dă izbândă!
Leave a Reply