Prin ajutorul Bisericii Filadelfia din Paris si prin faptul ca tinerii au pus deoparte niste bani din propriile lor economii, in parteneriat cu organizatia Helimission, o organizatie din Elvetia care are doua elicoptere in Madagascar trimise special pentru evanghelizari in zonele izolate si pentru ajutor umanitar si medical, am putut organiza ceva la care visam de multa vreme: evanghelizari in sate mari din jungla, in locuri extrem de izolate. 
Unele dintre aceste sate, cum ar fi Karimbary, au peste 4000 de locuitori impreuna cu satele mai mici ce le inconjoara. Dar nu exista drumuri pentru a se ajunge la ele. Chiar cu motocicletele special echipate pentru teren accidentat, se ajunge foarte greu si doar in anotimpul uscat. Oamenii care doresc sa iasa din acest habitat si sa ajunga la vreun orasel mai apropiat – cam la 170 -200 km – la Manakara, strabat munti, dealuri abrupte, rauri pe diferite carari din jungla sau savana. Ei merg in grupuri mai mici si fac acest drum in circa 5-6 zile. Nimeni nu se aventureaza singur, pentru ca isi pune viata in pericol. 
Organizatia Helimission sponsorizeaza partial aceste evenimente, iar echipa romaneasca a platit doar 10% din costul real al zborului. Timp de doua zile, zburand peste munti si multe canale sau rauri, peste jungla si dealuri golase si abrupte, am vizitat 5 sate mari din jungla Manakara. Oamenii se inchina la spirite, au stalpi idolatri ce ii reprezinta pe dumnezeii lor locali sau pietre pe care aduc sacrificii sangele vacilor pentru imbunarea spiritelor, dumnezeilor sau stramosilor. Traiesc intr-o religie a fricii. 
Le-am predicat Evanghelia cu ajutorul pastorului Hentsoa, care a fost impreuna cu noi in aceste zile. Eu am prezentat in general echipa si iam invatat in limba malgasa oficiala cantecul ,,Isus iubeste pe fiecare.” Ionut le-a predicat Evanghelia in fiecare sat. Am avut apoi o lectie biblica despre ce inseamna Mantuirea si cine este Isus Hristos facuta special pentru copii de catre Amalia si Rodica. Inchipuiti-va ca acesti copii nu au vazut niciodata astfel de prezentari clare ale Vestii Bune, pentru ca in unele sate abia au reusit sa ajunga oameni cu Evanghelia de foarte putin timp. Am facut chemare, ne-am rugat pentru nevoile lor si pentru cei bolnavi. In doua sate am facut un mars cu difuzorul mobil in spate, cantand impreuna cu pastorii ce ne-au ajutat cantece crestine. Ionut era cu un cap mai mare decat tot satul in timpul marsului si mare cat trei malgasi la un loc. 
Intr-un sat, pe coasta, mai multi localnici aveau cutitele la ei. Probabil ca era un lucru normal, ca eram pescari. Totusi, la sosirea noastra si inceputul slujirii unul s-a postat in fata mea la cativa si se tot juca cu el. Nu il stiam si nu stiam ce intentii poate avea. Uneori oamenii au reactii foarte imprevizibile, mai ales ca sunt multi oameni nebuni in satele pe care le-am colindat. Eu l-am vazut ca face asta, dar mi-am continuat mesajul, apoi am inceput cu ei un cantec, apoi l-am repetat. Apoi a inceput Ionut predica. Mental sesizam ca se tot joaca cu cutitul, dar emotional am resimtit povara abia dupa plecarea din acea localitate, Loharano. In cele din urma si-a ascuns cutitul sub haina si a fost atent la mesajul Evangheliei.
Leave a Reply