Lecții de la două înmormântări în aceeași zi

Lecții de la două înmormântări în aceeași zi

Lecții de la două înmormântări în aceeași zi

Lecții de la două înmormântări într-o singură zi

Azi am participat la două înmormântări. Este un fel de a spune că am participat, pentru că fizic nu am fost la nici una, dar am participat totuși la fiecare dintre ele. A fost un prilej să plâng, să meditez, să mă gândesc la multe lucruri și chiar să mă bucur. Nu de nenorocirea care a dat peste familii, ci să mă bucur de ceva mult mai profund, de speranța revederii cu unii dintre cei plecați.

De dimineață am participat la înmormântarea unui prieten îndepărtat din Constanța, Tibi. Din Madagascar, prin intermediul internetului, am prins înmormântarea unui bărbat tânăr. La 37 de ani, Tibi a plecat „acasă”. Bolnav toată viața, suferind de o boală „incurabilă” care i-a îngreunat viața și i-a oferit un handicap greu de purtat pentru oricine. Dar a fost un învingător! A învins viața și a câștigat viața eternă! A fost un model pentru toți cei din jurul lui. Un model de slujire voluntară, în mare parte la Radio Vocea Evangheliei din Constanța sau la Biserica Penticostală Betel. Oamenii l-au iubit pe el, pe familia Schmalberger, au fost alături de ei în încercările prin care au trecut. Tibi a lăsat un model a ce înseamnă să îL urmezi pe Hristos în mijlocul durerilor proprii și cum să îți iubești semenii și să le fii aproape, chiar dacă tu însuți ai nevoie să fii ajutat. Am plâns când frații lui mai mari, Cosmin și Gabi, păstor în Biserica Penticostală Flacăra Speranței, împreună cu păstorul Bisericii Penticostale Betel, Lucian Rotaru, ca un gest suprem de dragoste, au ridicat sicriul lui și l-au scos afară din clădirea bisericii pentru a-l pune pe mașina mortuară. Am avut două sentimente în același timp: de durere, pentru un slujitor care a depus armele prea repede, răpus în lupta vieții, și de bucurie, pentru un slujitor care a oferit drapelul Marelui Comandant și a intrat cu bucurie pe Porțile Cerului.

Nu s-a terminat bine înmormântarea, că am participat la înmormântarea vecinului meu, domnul Dezy sau Celestin, care, la 61 de ani, s-a stins fulgerător, în urma unui atac cerebral, aici, în Madagascar. Nu părea să aibă nimic, însă nu trăia prea sănătos, fiind prieten cu sticla, din păcate. Nu am apucat nici să îl salutăm, reveniți în Madagascar, că s-a stins în noaptea în care noi am sosit. Am avut o prietenie bună cu el, fiind omul care se pricepea atât la instalații, cât și la electricitate. Am povestit multe cu el și s-a creat o frumoasă prietenie. A trăit o viață zbuciumată, cu multe lupte interioare.

Nu am fost propriu-zis la serviciul de înmormântare, dar am participat la ea. Gard în gard cu vecinul, m-am bucurat de cântările frumoase ale fraților din Biserica luterană, care erau cântări de încredere și speranță în Dumnezeu. Am văzut evenimentul, deși nu am fost în curtea vecinului. Stateam în curtea noastră și cu reverență „participam” la serviciul funbru. Soția lui bocea plină de durere, iar cei apropiați cântau, încercând s-o mângâie. Toți vecinii erau cu scaunele afară din curte, în drum, și participau la înmormântare, auzind ce se petrecea acolo, ascultând derularea evenimentului.

Am fost ieri cu familia mea și cu o parte din echipa noastră și am avut un cuvânt de mângâiere pentru familie și un mic ajutor, însă astăzi am lăsat pe cei foarte apropiați, având în vedere spațiul îngust din curte, să își ia rămas bun de la acest bărbat.

Două înmormântări într-o singură zi! Două culturi diferite! Doi bărbați diferiți, unul tânăr și unul bătrân. Două familii îndoliate: una cu speranță, iar alta fără să știe sigur ce se va întâmpla după aceea.

În timp ce stăteam și mă gândeam la aceste lucruri, am dedus câteva lecții scurte din evenimentele de astăzi:

  1. Lecția fragilității vieții – Viața este scurtă! Trăiește-ți viața cu seriozitate! Este darul lui Dumnezeu pentru tine și eternitate. Profită de ea, trăind după valori durabile, eterne și frumoase, bucură-te de ea, ai grijă de ea, nu abuza de ea. Bucură-te de oportunitățile pe care Dumnezeu ți le dă în viață, crești în toate privințele, împărtășește bucurie în jurul tău. Prețuiește oamenii din jurul tău, iubește, iartă din toată inima, ai grijă de cei dragi, de tine și de cei din jurul tău.

 

  1. Lecția celei mai bune decizii – Privește viața prin perspectiva eternității, așa cum o vede Dumnezeu în Scripturi și ia deciziile fundamentale în timp ce o trăiești: unde îți vei petrece veșnicia, ce daruri ai și cum să îL glorifici pe Dumnezeu cu ele, ce urmă lași în lumea prin care treci, cum slujești oamenilor, ce faci ca să fii de folos omenirii și istoriei umanității. Nu uita: aici și acum, cât trăiești, este timpul să te bucuri de iertarea păcatelor și rezolvarea vinovăției, întâlnindu-L pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor, și oferindu-I locul central în viața ta.

 

  1. Lecția speranței în veșnicie – Viața nu se sfârșește pe pământ. Moartea este doar o virgulă în existența vieții. Veșnicia se poate asigura acum, prin Isus Hristos, bucuria, iertarea, pacea cu Dumnezeu, fiind asigurată. Asta înseamnă speranță pentru veșnicie. Asta înseamnă să mergi treci dincolo, la mai bine, gândindu-te că îL vei întâlni pe Mântuitorul și Domnul tău. Asta înseamnă că te vei reîntâlni cu cei dragi care L-au urmat pe El. Asta înseamnă asigurare pentru veșnicie. Dacă însă această decizie nu a fost luată pe pământ, treci dincolo cu frica unei judecăți care va veni.

 

Astăzi doi oameni au fost puși în țărână. Fiecare a avut traseul lui în viață, dar ceva a fost diferit. A fost decizia unuia să trăiască cu bucurie și speranță, iar al altuia să trăiască în frică și necunoscut. Deciziile din această viață au repercursiuni eterne. Nu este treaba mea să judec alergarea nici unuia dintre ei, ci trebuie să privesc introspectiv la viața mea. Am pace în inimă? Am siguranța vieții eterne? Apoi să iau decizia cea mai bună.

Sfânta Scriptură îmi vorbește despre această decizie lămurit: Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire, după cum zice Scriptura: „Oricine crede în El nu va fi dat de ruşine” (Romani 10:9-10).

Comentarii

Close

Abonează-te la știri

Fii la curent cu ceea ce se întâmplă în misiune