Leprozeria Mangarano

Orașul nostru, Antsirabe, a adăpostit acum 100 de ani una dintre cele mai mari centre de leproși din Madagascar, cu aproape 1000 de bolnavi. Dar după ce orașul s-a industrializat, centrul de leproși a fost mutat în munți, în zona Mangarano, la peste 20 km de drum foarte anevoios. Oamenii i-au izolat și i-au abandonat. A vorbi despre un lepros este ,,tabuˮ, adică ,,interzisˮ în Antsirabe. Cei din satele apropiate nu le cumpără produsele agricole sau lucrul manual. Pentru zeci de ani copiii lor au fost izolați de părinții bolnavi, să nu ia lepra. Acum, la Centrul de leproși din Mangarano sunt peste 50 de persoane, cu copii cu tot, și își duc zilele cum pot. Sunt susținuți de peste 130 de ani de Misiunea Norvegiană MNS, dar ei doresc să se retragă în următorii ani și să îi lase să se descurce autonom.

În ultimul an, ne-am apropiat de acești oameni pentru a le cunoaște nevoile și pentru a le fi sprijin. Îi vizităm în fiecare lună, cântăm cu ei, ne rugăm, îi vizităm în casele lor și le ascultăm poveștile și frământările. Unii sunt orbi din cauza leprei, alții infirmi la mâni, la picioare. Unii și-au pierdut copiii din cauza leprei, alții și-au pierdut și copii și soți. Un baiat e ars la picior – nu a simțit din cauza leprei ca a căzut foc pe piciorul lui și i-a cauzat o rană mare. Cineva face pipi tot timpul pe el din cauza bolii.

Sunt însă plini de speranță. Nu mergem niciodată la ei cu mâna goală. Bunul Samaritean tocmai prin asta s-a dovedit diferit de ceilalți: a făcut ceva concret. Asta a însemnat pentru ei din partea noastră, în numele Bisericilor Evanghelice din România mai multe lucruri:

  • Câte doi saci de orez de fiecare dată;
  • Plapume – le-am dus atât la începutul iernii trecute 17 plapume, câte una pentru fiecare familie, dar și anul acesta le-am dus 22 de plapume;
  • Îmbrăcăminte – câțiva saci – într-una dintre întâlnirile cu ei;
  • Încălțăminte pentru fiecare – adulți și copii, însă le-am lăsat și pe deasupra;
  • Medicamente de uz general, dar și lucruri mai specifice pe care ni le cer – fașe și comprese sterile, fașe elastice, betadină și alte lucruri;

Tot ceea ce am făcut legat de acești oameni a fost să fim generoși cu ei, așa cum dvs ați dorit să fiți. Apoi am dorit să purtăm între ei speranță și un gând care trancede viața aceasta, un gând al veșniciei care să rămână în inimile lor.

În timpul de cât suntem între ei – de 1 ani și câteva luni, unii au murit, iar pe alții i-am văzut bolnavi, cu infecții la mâini și picioare, fie din cauza cârjelor, fie din cauza muncii dure. Lui Clarice am văzut când îi mai atârna un deget când am ajuns în februarie la ei, apoi în aprilie, i-a căzut un deget de tot, de la palmă.

Close

Abonează-te la știri

Fii la curent cu ceea ce se întâmplă în misiune