În ultimele 3 luni la Școala Les Pigeons am trecut printr-un eveniment mai complex: mutarea unei părți dintre elevi într-o altă parte a satului Talata, într-o altă clădire.
Deoarece unul dintre vechile corpuri de clădire avea trepte destul de abrupte și pentru a evita accidente ale copiilor, dar și ale profesorilor care predau în aceste săli de clasă, directorii școlii și noi am căutat alte soluții.
La 5 minute de actuala locație am găsit o altă clădire în cadrul căreia am putut folosi 5 săli și să fie transformate în săli de clasă. Acolo au fost mutate deocamdată 5 clase din cele 11 din cadrul Școlii Les Pigeons.
În toamnă, înainte ca copiii să înceapă școala, am dori să amenajăm în curtea din față o sală mai lungă construită pe fundație, dar făcută din lemn și cu acoperiș de tablă sau de lemn și șindrilă, ca să putem introduce acolo 3 sau 4 clase alternative.
Tot în față, în lunile noiembrie-decembrie dorim să facem un nou tobogan și legat de el să avem 2 balansoare - leagăne.
În spate dorim să construim 2 toalete și poate să amenajăm un mic loc de joacă. Vă vom ține la curent cu toate aceste lucruri pe care le includ proiectul Les Pigeons înainte de începerea școlii, în luna octombrie 2016.
Leave a Reply