Deși suntem în România de o lună de zile, ținem legătura cu păstorii din Madagascar pe e-mailuri, ba în malgașă, ba în franceză sau în engleză, după cât ne pricepem fiecare. 🙂
De asemenea, păstrăm legătura și cu oamenii cu care am început parteneriate pe anumite proiecte și care ne țin la curent cu activitatea ce se desfășoară în continuare acolo, chiar în lipsa noastră.
O veste bună am primit zilele acestea din partea inginerului Tovo și a păstorului Tina, care supraveghează împreună construcția clădirii Bisericii din Ambohimena-Sud, numită ,,Promisiunea Gloriei.” Vestea Bună este că lucrările merg spre final, finisajele sunt în mare parte făcute, dar încă mai trebuie lucrat la ea.
Ne vom întoarce la începutul lunii septembrie în Madagascar și vom finaliza lucrarea cu toate finisajele interioare, astfel încât în luna noiembrie sau decembrie să avem o deschidere oficială în timpul unui serviciu divin dedicat acestui fapt.
Ne-am bucura ca la acest eveniment să participe pe lângă Conducerea Bisericilor Assemblies of God Madagascar și păstori din România și Franța, care au colaborat împreună la înălțarea acestui mic edificiu în orașul Antsirabe.
Această clădire este un cadou oferit de Biserica Penticostală Română către Biserica Assemblée de Dieu Madagascar, un răspuns la rugăciunile înălțate de frați malgași și cu scopul ca Împărăția lui Dumnezeu să progreseze în aceste teritorii africane destul de izolate de restul lumii, având în vedere că Madagascarul este o Mare Insulă în Oceanul Indian.
Leave a Reply