Dragii noștri,
Aducem înaintea dvs Foaia de informare din luna decembrie 2017, în care înșiruim parțial din evenimentele petrecute în această lună.
Eu, Marcel, am fost în această perioadă în SUA, participând la Conferința anuală de misiune a Bisericii Philadelphia din Chicago, apoi am rămas să vizitez câteva biserici de pe coasta de Est a SUA, sfătuit fiind de păstorul Florin Cîmpean, director al Discover Your Mission și reverend Ilie Tomuța, director al Misiunii Genesis, să procedez în acest fel. De fapt, am ajuns în SUA cu ajutorul lor, iar călătoria în biserici a fost pregătită de ei, de asemenea.
Experiența de a întâlni păstori, frați și surori, foști prieteni din copilărie și tinerețe, stabiliți acolo, a fost înviorătoare, încurajatoare și ne-a binecuvântat inimile, dar și lucrarea din Madagascar.
Ioana, pe de altă parte, a rămas acasă, în Madagascar, cu copiii, și a continuat lucrarea în care suntem angrenați sub Biserica Penticostală Assemblée de Dieu. Ea a fost și în perioada de stagiu medical la Spitalul Municipal Atsimo din Antsirabe, pe Secția de Pediatrie, iar despre acest lucru a scris într-un articol. Lucrul între copiii aflați în diferite stagii ale bolii, unii din ei chiar pe ultimele momente de viață, a fost greu emoțional, dar bun pentru a putea încuraja părinții acestor copii sau a oferi ajutor în aceste momente grele copiilor aflați pe moarte.
Domnul a pus în inima Ioanei pe viitor să renoveze Secția de Pediatrie, deoarece stadiul în care se găsește este destul de precar.
Nu i-a fost ușor Ioanei să rămână singură în Madagascar, mai ales că în ultimele luni Madagascarul este bântuit de o epidemie la nivel național numită „răpiri de oameni”.
Au fost răpiți în 3 luni 90 de oameni, în special oameni de afaceri, unii din aceeași firmă, alții, având diferite afaceri în Madagascar. Unii dintre ei au fost străini, găsiți apoi morți în diferite păduri, alții încă nu au fost răscumpărați. 90 de răpiri este o sumă incredibilă, iar la nivel național s-au format celule de criză special organizate pentru rezolvarea acestor situații între jandarmerie, poliție de circulație și trupele speciale.
De obicei, mașinile stând în trafic, fiind aglomerație, sunt atacate de 4 motocicliști înarmați cu puști sau pistoale semiautomate. Se sparg geamurile mașinilor, se trag focuri de arme, se anihilează grupul de pază al persoanei în cauză și apoi este urcată cu forța pe o motocicletă mai mare, între doi răpitori persoana vizată.
Vă chemăm să vă rugați pentru această situație tragică din țară, să vă rugați pentru protecția noastră, a celor cu care lucrăm, să vă rugați pentru liniște la nivel național și ieșirea din această criză de securitate.
Mai jos aveți Scrisoarea de informare din luna decembrie 2017.
Dumnezeu să vă răsplătească toată implicarea dvs aici în Madagascar. Vă suntem enorm de recunoscători și vă mulțumim pentru toată dragostea dvs pentru oamenii de aici, poporul malgaș, dar și pentru noi, familia Șaitiș.
Cu aleasă dragoste,
Marcel și Ioana Șaitiș, cu copiii lor: Alessia, Ruth și Filip.
Leave a Reply