Peste seară ne-am odihnit în orașul Manakara, vizitând și biserica pastorului André. Tocmai făceau stăruință după Duhul Sfânt în clădirea pe jumătate în construcție. Cântau cântări de laudă și adorare, apoi intrau în rugăciune prelungită. Deodată s-a luat curentul, tras de undeva de departe în mijlocul mahalalei în care locuiau, dar ei au continuat să se roage și să cânte folosind doar o lumânare. La lumina acestei lumânări, frații Uțu Tomuța, apoi fratele Petru Amarei, i-au încurajat și îndemnat. Dacă acest lucru s-ar fi petrecut în Occident, spunea unul dintre mesaje, cu siguranță oamenii ar fi închis biserica și ar fi plecat acasă, nu ar fi stat să cânte accapela. Dar ei au rămas pe întuneric și au continuat, pentru că adevărata închinare este în Duh și Adevăr, chiar dacă condițiile sunt vitrege. Inima care intră la sfat cu Dumnezeu nu mai ține cont de condițiile exterioare, pentru că în interior este adevărata Viață.
Dilema slujirii cu Evanghelia sub ploile torențiale de pe tropice: Stau…sau plec?
A doua zi am zburat în jungla din regiunea Manakara, în satele Mahavelo și Ambia. Încă de dimineață erau nori groși deasupra orașului Manakara, dar și peste junglă. Apoi s-a ridicat soarele, când am aterizat lângă Mahavelo, pe malul unui râu. Oamenii au început să curgă puhoi din toate părțile și în curând eram înconjurați de ei. După prezentări eu am început să predic. În timpul predicii a venit o ploaie torențială grozavă. Trebuia să iau o decizie: fie să urc în elicopter și să plecăm, fie să rămânem pe loc și să terminăm ce am început. Oamenii au rămas lângă noi. Curând, sute de frunze mari de bananier au devenit umbrelele lor, iar eu, lângă doi păstori locali, sub o frunză care nu ne încăpea pe toți trei, am început să mă rog împreună cu ei pentru sufletele acestor oameni. Tremuram tot, atât din pricina ploii, cât din pricina inimii pe care mi-o zdrobise Dumnezeu pentru viețile lor. După circa 20 de minute, timp în care am fost ,,murat” din cap până în picioare, eu, Biblia mea, materialele de prezentare, soarele a reapărut pe cer, iar bucuria în inimile noastre. Am continuat predica și am vorbit despre importanța primirii Domnului Isus Hristos în viața noastră și a respingerii voii lui Satan și a îngerilor întunericului. Apoi au fost chemați să își predea viața lui Dumnezeu, acceptând iertarea Domnului Isus Hristos.
A fost o zi de biruință, care a continuat și în Ambia, unde am ,,parcat” elicopterul pe marginea unei prăpastii, cu coada în prăpastie. Acolo, pe marginea prăpastiei, împreună cu frații veniti din SUA, am propovăduit Vestea Bună unor oameni săraci și amărâți, dar ar căror suflete valorează mai mult decât tot aurul și pietrele scumpe din munții lor. Ne rugăm ca acea bună Sămânță să aducă rod, iar în inimile lor să înceapă să curgă Râuri de Apă Vie.
Leave a Reply