Constructii Biserici Regiunea Vakinakaratra

DESCHIDEREA BISERICILOR ROMÂNEȘTI PENTRU MADAGASCAR

Unul dintre proiectele pe care le-am deschis în Madagascar a fost construcția de clădiri de biserici. Nu a fost planificat acest pas, dar am văzut deschidere la Bisericile Evanghelice din România și Diaspora, așa că am mers înainte, deși cu puțină teamă.

TABERNACOLUL DE LEMN DIN ANTANIKATSAKA

Prima biserică pe care am făcut-o a fost din lemn, un fel de ,,baracă” mai mare, în Antanikatsaka. Față de bisericile malgașe din lemn, aceasta am construit-o mai solidă și am consolidat-o contra ploilor și cicloanelor frecvente din Madagascar.

O echipă de păstori din Romania – pastorii Daniel Hada, Ciprian Bârsan, Dan Căta și Dan Tintean, veniți în călătorie pe termen scurt în Madagascar, au oferit ajutor bisericii plantate în Antanikatsaka, așa că timp de aproape 2 săptămâni clădirea a fost ridicată și este într-o stare bună pentru slujbele divine din această localitate.

BISERICA DE CĂRĂMIDĂ DIN AMBOHIMANDROSO

Bisericile din SUA prin parteneriatul între câteva organizații de misiune, în special Misiunea Genesis, au ajutat Biserica din Ambohimandroso să aibă propria lor clădire de biserică în dur, adică din materiale de construcții autohtone: cărămidă și ciment, dar și la construcția pereților Bisericii din Manakara.

PROMISIUNEA GLORIEI - BISERICA DIN AMBOHIMENA-SUD, ANTSIRABE

Al proiect îl ridicăm acum prin parteneriatul dintre Biserica Penticostală Filadelfia Paris cu alte familii din Norvegia și România care s-au implicat în Ambohimena-Sud, la construcția Bisericii ,,Promise of Glory”, făcută tot din materiale solide de construcție.

EXTENSIE BISERICA DIN AMBATOLAMPY

În Ambatolampy am oferit ajutor pentru extinderea Bisericii Assemblée de Dieu, păstor Gilbert, prelungirea clădirii făcându-se cu 6 metri.

CLĂDIRI DIN PĂMÂNT ȘI STUF ÎN JUNGLĂ

Am început în parteneriat și construcția unor biserici în zona de junglă în regiunea Manakara. Am contribuit la ridicarea pereților Bisericii Assemblée de Dieu din Mankara, pastor André, în timp ce partenerii americani i-au ajutat cu structura metalică a clădirii.

În junglă, familii și biserici din România și Diaspora au ajutat la cumpărarea unor terenuri și construirea mai multor biserici din materiale autohtone: lemn, stuf, pământ și acoperiș din frunze de palmier împletite, conform tradițiilor de pe Tropicul Capricornului.

CONSTRUCȚIA DE CASE PASTORALE ÎN MADAGASCAR

Pe lângă construcția unor clădiri de biserici, Misiunea Românească a fost implicată și în ridicarea unor case pastorale, aparținând de drept tot bisericilor. În Vatofotsy sau în Betafo, implicarea a fost mai mult de 50%, pastorii Naina și Mamy bucurându-se de dragostea păstorilor români care i-au vizitat.

Close