Evanghelia se răspândește în sate animiste. Dumnezeu certifică Evanghelia prin vindecări

Evanghelia se răspândește în sate animiste. Dumnezeu certifică Evanghelia prin vindecări

Evanghelia se răspândește în sate animiste. Dumnezeu certifică Evanghelia prin vindecări

 Dragi frați și surori, prieteni și iubite familii,

Vă prezint mai jos doar o mică parte din lucrarea pe care am făcut-o în această lună în lucrarea de evanghelizare în satele ascunse între junglă și litoralul Oceanului Indian: scrisoarea în pdf aici.

 ZBOR ÎN SATELE ASCUNSE DIN ZONA JUNGLEI PÂNĂ SPRE LITORAL

Între 10-14 Septembrie am zburat în zece sate din sud-estul Madagascarului, în regiunile Fitovinany și Atsimo Atsinanana. În planificator aveam programate 12 sate și comune în care să predicăm Evanghelia, însă în practică nu am reușit decât în 10 dintre ele să ajungem și din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Cu o zi înainte de acest zbor, a ajuns la noi prietenul meu drag din Spania, Ștefan Jakab, împreună cu fiul său, Efraim. Ei locuiesc în Madrid și frecventează o biserică penticostală românească. Ștefan este unul dintre oamenii dragi care mă încurajează deseori, sunându-mă la telefon și spunându-mi despre cât de mare este Dumnezeul nostru și ce lucruri bune și pline de curaj poate face prin noi, dacă avem încredere în El. Ștefan a mai fost în Madagascar și, împreunăn cu familia lui extinsă ne-au mai ajutat în alte evanghelizări în zona de junglă. Așa că a fost o mare onoare și bucurie să ne implicăm de această dată amândoi în această lucrare mai specială.

Deoarece vorbește foarte bine engleza (cred că vorbește 6-7 limbi), a putut predica în multe dintre sate cu un singur traducător. Predicile lui au fost foarte încurajatoare și evanghelistice (100%), chemând oamenii, copiii și familiile să își predea viața lui Dumnezeu, crezând în jerfta ispășitoare a Domnului Isus Hristos și restaurarea ființei prin Duhul Sfânt (nașterea din nou). Pastorul care coordonează lucrarea în raport cu noi în regiunile din sud-est (pastorul Andre Rakotomanana) îl asculta cu plăcere și îmi spunea din când în când: „Îmi place foarte mult cum predică pastorul Ștefan”. I-am spus că nu este păstor, însă atunci continua: „Îmi place mult cum predică evanghelistul Ștefan!”

ÎN COMUNA IVATO AM AVUT 60 DE PERSOANE BOTEZATE ÎN APĂ

În comuna Ivato, pastorul Bisericii ADD (nu există altă biserică în comună) ne-a rugat să facem un botez, deoarece nu i-am mai vizitat de peste un an. Acest pastor mi-a fost student la Școala Teologică timp de doi ani. Apoi s-a întors în Ivato cu o pasiune și cunoaștere mai mare a lui Dumnezeu. Prin el, Dumnezeu a început o mare lucrare în comună, mai ales printr-o lucrarea miraculoasă și felurite vindecări pe care Dumnezeu le-a făcut printre oameni. Sunt mai mulți stâlpi animiști pe acele dealuri, deoarece localitatea este așezată pe mai multe dealuri, străjuită de un pârâu.

Deoarece pastorul André ajunge în localitățile acestea doar când zburăm cu el (cred că sunt 3-4 zile de mers pe jos - nu există drumuri) peste dealuri și munți până la șoseaua ce străbate zona, au profitat de venirea lui și a noastră ca să pregătească o sărbătoare, având ca punct central botezul în apă a 60 de persoane care l-au primit pe Isus Hristos ca Domn și  Mântuitor în viețile lor.

Așa că, după ce am auzit aceste planuri, ne-am așezat predicile într-o formă care să cuprindă și încurajarea Bisericii, nu doar evanghelizare. Sub niște copaci care ne-au ținut umbră, am predicat eu despre principiile Bisericii (închinare, edificare - încurajare - daruri spirituale și evanghelizarea), a predicat Ștefan despre Samson, comandantul elicopterului, Nick, iar în final pastorul Andrei i-a pus să mărturisească public credința lor. Erau acolo 60 de persoane care doreau să fie buni ucenici ai Domnului Isus Hristos, unii mai mici, iar alții mai mari.

Cu hainele de pe noi, am fost conduși la un râu, și am început botezul în apă. La început am botezat eu și pastorul Andre, apoi l-a chemat pe Ștefan să ne ajute, în virtutea slujbei de evanghelist pe care o făcuse între noi. Așa am reușit să îi botezăm pe toți. Pe unul dintre cei botezați îl chema Marc Ravalomanana, ca pe fostul președinte al Madagascarului. O fetiță pe care nu am dorit să o botezăm, că ni se părea prea mică, a început să plângă, iar la final, pastorul Andre a primit-o, că nu voia nicicum să renunțe.

Pastorul Bisericii ne-a invitat acasă la ei. „Oh, doar puțin avem de mers”, ne-a spus. Acel puțin „pentru malgași” a însemnat pentru noi câțiva kilometri peste două dealuri, străbătând și comuna Ivato, plină de stâlpi folosiți în închinarea animistă.

Ne-am bucurat de mare cinste la casa pastorului, unde au mai venit și alți pastori pe care i-am încurajat și cărora le-am oferit mici daruri pentru familiile lor. Am intrat într-o mică căsuță din pământ unde, pe niște „covoare” din trestie împletită, am servit o masă bună, din orez roșu și carne de pui. Fără scaune, direct pe pământ, ne-am simțit bine ospătați și prețuiți. Ne-au dăruit tot ce aveau. La final, ne-au servit cu cafea din producția locală, îndulcită cu trestie de zahăr. A fost o experiență bună, o părtășie minunată între acești oameni care Îl iubesc pe Dumnezeu și fac eforturi uriașe să își construiască biserici din pământ sau din nuiele împletite, acoperite cu pământ. Bineînțeles, aceste clădiri nu țin mai mult de 2-3 ani, deoarece această zonă este vizitată anual de puternice cicloane care vin din Oceanul Indian și mătură tot în calea lor.

O FEMEIE OARBĂ VINDECATĂ LA RUGĂCIUNE

Satul Kalafotsy se află chiar la marginea junglei tropicale și a munților pe care sunt așternute aceste păduri tropicale dese și imposibil de străbătut pentru un necunoscut. Aici oameni găsesc aur în râurile din apropiere, însă cu toate acestea, sunt foarte săraci.

Aici am predicat Evanghelia, după obiceiul nostru. Fiindcă era primul sat în care am ajuns, i-am arătat lui Ștefan cum lucrăm noi ca echipă: cineva face deschiderea, salutându-i pe oamenii adunați, altcineva cântă cu toată echipa și cu auditoriul din fața noastră. Apoi cineva predică mai lung din Biblie, iar la final o persoană face chemarea la Dumnezeu, rugându-se în mod special pentru oameni.

Eu am predicat despre „fiul risipitor” din Evanghelia după Luca (capitolul 15), și cum și-a venit în fire, punând accentul pe faptul că nu doar „și-a zis: mă voi duce la tatăl meu...”(intenția lui bună), ci chiar a și mers (acționând), fapt care a dus la restaurarea relației cu tatăl său și restaurarea statutului lui (ca fiu).

Apoi ne-am rugat pentru oamenii din localitate. Pastorul Andre ne-a chemat să facem acest lucru. Dacă la evanghelizare, o parte dintre oameni au stat deoparte și au ascultat, unii chiar la 200 de metri de locul predicării, când am început să ne rugăm oamenii au început să se adune și să se înghesuie peste noi. Am format două rânduri. Erau doi diaconi în acel loc care ne-au ajutat. Ei formau acele cozi și se asigurau că nu veneau toți oamenii peste noi. La una dintre cozi erau eu cu pastorul Angelo și cu Ștefan, care ne rugam. Din când în când și conducătorul bisericii din localitate ne ajuta. Celălalt rând era gestionat de către pastorul Andre, care se ruga foarte tare și cu mare autoritate.

A venit printre bolnavi o femeie oarbă, adusă de o altă femeie. Se uita prin noi, că era oarbă. Ne-am rugat pentru ea și am cerut Domnului să ne învețe cum să cerem vindecarea ei. După un timp de rugăciune pentru ea, am văzut că nimic nu s-a întâmplat. Pentru că era un caz „grav”, am trimis-o și la pastorul Andre. Peste câteva minute, trag cu coada ochiului să văd cum se roagă pastorul Andre pentru ea. Apoi văd că femeia se luminează la față. Pastorul strigă cu voce tare: „Câte degete am ridicat eu sus?” „Două”, răspunse ea. „Unde pun mâna mea dreaptă?” „La urechea dreaptă”, spuse ea, și îi atinse mâna. „Câte degete am ridicat acum?” „Trei degete.” Chipul femeii se luminase. Era foarte bucuroasă. Vedea.

Pastorul Andre a strigat înaintea întregii audiențe: „Ești vindecată în Numele lui Isus Hristos!”

Iată, așadar, că timpul de evanghelizare din satele ascunse între munții și văile dintre jungla tropicală și litoralul Oceanului Indian, a fost unul benefic și plin de bucurii pentru acei locuitori, dar și pentru noi, echipa misionară care i-am vizitat.

Dumnezeu ne-a surprins în acele zile (4 zile), zile de muncă intensă, dar și de rod bogat. Noi doar semănăm Cuvântul în acele zone, lucrătorii locali îl udă, însă Dumnezeu face să crească și să rodească această sămânță.

TE INVIT SĂ VII ALĂTURI DE NOI. NEVOIE DE BIBLII!

Nevoile sunt mari în aceste locuri. Oamenii sunt foarte săraci, mulți dintre ei sunt foarte bolnavi. Din cauza asta, din 4-5 zboruri pe an în zona de junglă-coastă (fiecare de 4-5 zile), 3 sunt de evanghelizare 100% (3 sate pe zi - predicarea Evangheliei), iar 2 sunt de evanghelizare-ajutor medical, și le face Ioana, soția mea (însoțită și de Denisa Moldovan - colega noastră misionară). Când ele oferă ajutor medical, trebuie să stea 4-5 ore în fiecare sat, în timp ce echipa face și evanghelizare. Aceste zboruri sunt destul de scumpe, deși noi plătim doar 10% din costul total (ceea ce se ridică la 1500-2000 Euro pe săptămâna de zbor, fără ajutorul pe care îl lăsăm în sate). Însă nimeni nu îi caută în acele locuri. Doar Dumnezeu îi caută, iar nouă ne cere să ne implicăm. Am vrut de mai multe ori să renunț la astfel de evanghelizări, însă Dumnezeu nu ne permite să facem acest lucru. El ne spune că este una dintre misiunile noastre și ne cere să fim ascultători.

O altă nevoie în aceste locuri sunt Bibliile. Noi nu am creat un proiect în această direcție, însă de fiecare dată ei ne cer Biblii când suntem în sate. Noi luăm Biblia cu 10-12 Euro din oraș (de la o librărie creștină), iar acolo le-o oferim la 2 Euro, iar acei bani îi lăsăm pastorului local. Dacă ar fi să le-o oferim gratuit, toată lumea s-ar bate pentru ele, însă dacă costă, doar cei care fac efort o cumpără. Dacă Dumnezeu vă pune pe inimă un astfel de proiect „Biblii în junglă”, ar fi minunat. Ați schimba vieți.

Eu v-am povestit doar puțin dintr-o săptămână de lucru - însă mai avem și alte proiecte în afară de acesta. Le puteți vedea o parte dintre ele pe paginile:

  • https://joy4madagascar.org/
  •   https://misiunemadagascar.ro/

Vă chemăm să vă rugați pentru lucrarea lui Dumnezeu din Madagascar, pentru noi - familia Șaitiș Marcel și Ioana, cu cei 4 copii ai noștri, pentru Denisa Moldovan, misionară în Madagascar și pentru ceilalți misionari români din Madagascar, implicați în diferite proiecte: Familia Popa Florin și Alina (Școala de misiune), Familia Micu Tabita și Njaka (medical, social, evanghelistic) și Ada Vultur (traducerea Bibliei).

Dacă doriți să vă implicați financiar, nu ezitați să o faceți. Aveți gândul cel bun, pus de Duhul Sfânt în inima dumneavoastră:

  • https://misiunemadagascar.ro/prin-sustinere-financiara/
  • https://joy4madagascar.org/donation/

Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă răsplătească dragostea!

Vă rugăm să menționați la fiecare donație: „Șaitiș Madagascar”, apoi să ne confirmați donația pe adresa de e-mail: saitis.marcel@gmail.com sau ioana.saitis@gmail.com.

SCRISOAREA DE INFORMARE ÎN FORMAT PDF

 

Comentarii

Leave a Reply

Close