Dragii noștri frați și surori în Hristos,
Dragi păstori din Bisericile românești care ne susțin în Madagascar,
Pentru noi, ca misionari pe câmpul de misiune, Sărbătoarea Nașterii lui Isus Hristos, este un prilej ca să vestim Evanghelia oamenilor în diferite contexte culturale și să îL onorăm pe Dumnezeu pentru acest minunat Dar venit din Cer, Domnul Isus Hristos, Regele.
Uneori, cu toată oportunitatea oferită, ne mai odihnim, altfel cădem jos de epuizare și nu o putem duce pe termen lung lucrarea misionară. Atunci avem nevoie de sfat, consiliere, refacere, odihnă și mentorare.
Ca și „misionari-oameni”, profităm de această ocazie a Sărbătorii Nașterii, dar și a trecerii în Noul An - 2018, pentru a mulțumi Bisericilor lui Hristos, români de pretudindeni, prieteni, familii, Biserici Românești din România și Diaspora, pentru că au fost alături de noi și în anul 2017. Toate lucrurile sunt importante pentru noi: fundația lucrării misionare se construiește cu rugăciune focalizată, cu încurajări, planificări, acțiune, dar și cu susținere financiară, care face ca invizibilul de pe hârtie să devină vizibil în plan.
De aceea, vă mulțumim frumos pentru toată susținerea oferită pentru „Joy4Madagascar” sau „Misiune Madagascar” sau „Familia Șaitiș Marcel și Ioana”. Dumnezeu să vă răsplătească toate eforturile fiecăruia dintre dvs, iar răsplata să fie după măreția unui Dumnezeu pe care îL slujim împreună. Fără dumneavoastră ar fi fost greu să facem această lucrare, iar în inima dumneavoastră, dincolo de Marea Draperie a Universului, motivația a venit de la Cel Ce Susține toate lucrurile, Marele Arhitect, Misionar, Apostol și Mare Preot, care ne-a adus și pe noi aici, în Insula Roșie, Madagascar.
Mulțumim de asemenea, organizațiilor noastre ce ne-au ajutat să ajungem pe câmpul de misiune și care ne-au susținut de-a lungul traseului de ani de zile cu încurajări, sfaturi, consiliere și răbdare. Mulțumim Agenției Penticostale de Misiune Externă, al cărui președinte este păstorul Gheorghe Ritisan, mentor drag al familiei noastre de-a lungul anilor. Mulțumim păstorului Florin Si Michelle Cimpean, care păstorește nu doar Biserica Philadelphia din Chicago, dar și organizația Discover Your Mission - Dym Mission, prin care suntem ajutați aici în Madagascar. Mulțumim și reverendului Uțu Ilie Tomuta, care este un harnic și curajos luptător pentru misionari și diferite proiecte caritabile legate de misiune în Misiunea Genesis din SUA, al cărei director este: Misiunea Genesis.
Pe unii dintre dvs vă vom contacta telefonic să vă mulțumim, altora dintre dvs le cerem e-mailurile în particular, să vă putem fi recunoscători. Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă răsplătească!
Vă salutăm cu aleasă dragoste și vă dorim Sărbători fericite alături de Prințul Păcii, Domnul Isus Hristos și Un An Nou 2018 plin de har și bucurie, în care să vedeți cum Dumnezeu vă împlinește planurile cele bune, făcute după călăuzirea și inima Lui!
Cu aleasă dragoste și prețuire,
Marcel și Ioana Șaitiș,
Cu copiii Alessia, Ruth și Filip - toți misionari în Madagascar
Leave a Reply