Bucuria de a sluji oamenilor și copiilor bolnavi din Madagascar
Articol Ioana Saitis in Revista Genesis
„A dărui constituie o experienţă care îţi va transforma viaţa, chiar dacă nu începi decât prin a-ţi dărui zâmbetul cu ceva mai multă generozitate.” Colin Turner
Am primit zilele acestea un mesaj de la o prietenă din Europa. Era ceva de genul:
- „Hei, chiar se întâmplă la voi lucrurile despre care scriu ziarele pe aici, prin Europa? Este adevărat că aveți epidemie de ciumă bubonică și că aceasta s-ar împrăștia în țările din jurul vostru (Etiopia, Kenia, Tanzania, Mozambic, Africa de Sud și alte țări apropiate) ? Este așa de urâtă această boală ? Te omoară în câteva ore după ce ai contactat-o ?”
Am fost surprinsă de acest mesaj ajuns cu așa mare întârziere în Occident. Aici „lucrurile se întâmplă” de la final de august, iar din septembrie au luat amploare națională. La noi în oraș au fost déjà oameni care au murit din pricina ciumei, iar în urma lor s-au făcut adevarate investigații, ca să se ajungă pe urma celorlalte potențiale victime.
La nivel național este stare de urgență. Au fost 3 săptămâni în care școlile au fost închise, ca să se facă deratizare. Iar acum se intră în toate instituțiile din orașele țării cu „autorizație”. Autorizație ? Da. La intrarea în bancă, de exemplu, stă cu gardian cu un termometru special în mână (cu infraroșu). Dacă ai temperatura peste 38Celsius, nu ai voie să intri. La școli, situația stă la fel. Copiii care merg la cursuri, stau la cozi de 20-30 de minute, iar părinții lor, alături de ei. De ce ? Din aceeași cauză. Li se ia temperatura, pentru că aceasta este una dintre principalele manifestări ale unui început de ciumă bubonică. O iei ? Ai 12 ore la dispoziție să ajungi într-un spital și să fii pus sub tratament special, altfel nu mai ajungi ziua de mâine. Ei, bine cam asta este viața noastră aici în Madagascar: între zâmbet și suspin.
Dumnezeu ne dă putere în mijlocul acestor frământări în care viața noastră se mișcă. „ Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua în amiaza mare,” a fost asigurarea Domnului specific transmisă pentru situația noastră (Psalmul 91 :5-6)
Pentru mine, această perioadă a fost una foarte plină. Am fost mai mult în clinică și în spital, decât acasă. Prima dată am fost în Clinica Ambalavato, între bolnavii adulți și copii, apoi la Spitalul Municipal Antsimo, de aici, din Antsirabe, unde voi rămâne până în data de 6 decembrie.
