Rod bogat în Ambohimana - 90 de persoane botezate în apă

Rod bogat în Ambohimana - 90 de persoane botezate în apă

Rod bogat în Ambohimana – 90 de persoane botezate în apă

 „Eu v-am trimis să seceraţi acolo unde nu voi v-aţi ostenit, alţii s-au ostenit; şi voi aţi intrat în osteneala lor.” (Ioan 4:38)

Jungla din Manakara este pentru noi un miracol al lui Dumnezeu. Acolo lucrează pastorul André de peste 20 de ani, iar echipa pe care a format-o este formidabilă. Au reușit să planteze 37 de biserici în sate izolate - mai mici sau mai mari, iar noi suntem implicați în această lucrare în mai multe feluri: susținem 20 de evangheliști cu o mică sumă 1-satul-la-orizontlunară și am cumpărat terenuri sau am ajutat la construcția de mici clădiri de biserici din materiale locale: pământ, bambus, stuf și acoperiș din frunze de bananieri legate și cusute cu rafia.

Jean Baptiste este un evanghelist trimis din micul oraș Manakara în pădurile tropicale din această regiune. S-a așezat în urmă cu aproape 2 ani în Ambohimana și a început să predice Evanghelia. Dumnezeu a atins inimi, iar oamenii s-au întors de la animism, vrăjitorie, ocultism și jertfe aduse spiritelor la Isus Hristos, Domnul. Lucrarea pe care a făcut-o a fost fantastică. Peste 90 de oameni au luat decizia de a se boteza în apă, ca mărturie a schimbării pe care Duhul Sfânt a făcut-o în inima lor.

2-aterizam-in-orezariePastorul Andre ne-a invitat să îi fim alături în această lucrare de botez în apă încă de la începutul anului. Ca să ajungi în satul Ambohimana, trebuie să mergi în jur de 5 zile pe jos, pe cărări, dealuri, munți și junglă, pentru că nu există un drum pentru mașini. Așa că în parteneriat cu Helimission, care plătește peste 80% din zbor, am programat în luna martie un zbor de 2 zile în regiune, ca să evanghelizăm mai multe sate și să facem acest botez. Acești oameni ne-au așteptat mai bine de 10 luni ca să ajungem la ei pentru a fi botezați! Și când te gândești că există biserici în România în care trebuie să îi împingi pe unii de la spate să înțeleagă importanța botezului în apă și semnificația lui!

În martie, cu echipa din Franța, nu am reușit să găsim satul din cauza ploii tropicale foarte puternice. Am survolat zona, am aterizat în alte 2 sate, am făcut evanghelizare într-unul dintre ele, dar nu am găsit satul. De fapt, nici nu există pe hartă.

În mai, cu echipa de păstori din România, Daniel Hada și Ciprian Bârsan, am reușit să găsim satul, dar nu am mai avut timp să rămânem pentru botez, că avusesem un alt botez și evanghelizare în satul Mahazoarivo care a ținut mai mult, iar condițiile meteo deveneau nefavorabile odată cu venirea amiezii.

dsc_3530-2 Am fost așa de încântați și mulțumitori că am ajuns în sfârșit în acest sat, în Ambohimana. Am aterizat într-o orezărie uscată, iar oamenii au început să curgă de pe dealuri ca șiroaiele de apă torențială în timpul ploii.

Unii ne așteptau pentru botez, alții erau curioși. Primarul satului ne-a abordat imediat: Pentru ce am venit? Căutăm pietre prețioase sau aur?

Da, am venit să căutăm pietrele prețioase ale acestor regiuni – pietre vii zidite în Trupul lui Hristos prin jertfa de pe Calvar.

Am profitat să avem așa de mulți oameni în jurul nostru și am făcut evanghelizare. Toată echipa venită - pastorul Dorel Grec din Biserica Betesda, Watford, Londra, Cristian Niță - din aceeași biserică, pastorul Manitra și eu am împărtășit Vestea Bună a jertfei și învierii lui Hristos și i-am chemat să își salveze sufletele.

Apoi am mers la apă pe cărările orezăriilor. Un mic râu trecea pe undeva în apropierea satului. Conduși de pastorul Andre, însoțit de pastorul Clauvice - pastori malgași, pastorul Dorel Grec și eu, am intrat în apă și am botezat cei aproximativ 90 de oameni care au luat decizia de trăi pentru Dumnezeu și a renunța la animism și credința în ocultism. Lăudat să fie Dumnezeu pentru o așa recoltă bogată!

Încă odată se vede harul lui Dumnezeu în lucrarea noastră: am intrat într-un loc unde alții au semănat și s-au ostenit. Acum înțeleg pe deplin spusele Domnului Isus Hristos: „Eu v-am trimis să seceraţi acolo unde nu voi v-aţi ostenit, alţii s-au ostenit; şi voi aţi intrat în osteneala lor.” (Ioan 4:38)

 

Comentarii

Leave a Reply

Close